CONTRADÍCȚIE s.f. 1. Categorie filozofică care reflectă raportul dintre laturile contrare ale oricărui obiect, proces sau fenomen, legătura internă a contrariilor, unitatea și lupta acestora. ◊ (Log.) Raport de contradicție = raport între două noțiuni (sau judecăți), dintre care una neagă cu totul pe cealaltă, conținutul noțiunii (sau judecății) care neagă rămânând însă nedeterminat; în contradicție (cu...) = în opoziție, în dezacord (cu...) 2. Nepotrivire, contrazicere (între idei sau fapte). [Gen. -iei, var. contradicțiune s.f. / cf. lat. contradictio, fr. contradiction]. Vezi definitia »

CONFORMÁȚIE, conformații, s. f. Structură fizică generală a corpului sau a părților lui, a unei suprafețe de teren etc.; constituție. – Din fr. conformation, lat. conformatio. Vezi definitia »

BRONHOASPIRÁȚIE s. f. aspirație a secrețiilor bronhice, în scop terapeutic. (< fr. bonchoaspiration) Vezi definitia »

ÓRDIE, ordii, s. f. (Înv.) Hoardă, oaste (turcească sau tătară); tabără militară. ♦ Mulțime mare de oameni; gloată. – Din bg., scr. ordija. Vezi definitia »

ERGONOMÍE s.f. Disciplină care studiază condițiile și metodele de muncă în scopul îmbunătățirii posibilităților de a folosi mașina. [Gen. -iei. / < fr. ergonomie, cf. gr. ergon – lucru, nomos – normă]. Vezi definitia »