ORHÉI, orheie, s. n. (reg.) deal întărit, cetățuie sau curte boierească părăsită. Tăt. iorghe, Tc. orge „palat”, „castel”, „iurtă”. T. Porucic în anii ’30 ai secolului al XX-lea atestă cuvântul în Basarabia (PORUCIC Teodor – Lexiconul termenilor entropici din limba română în Basarabia, extras din Arhivele Basarabiei, 1931, nr. 1-4, Chișinău). În această nouă corelație proveniența cuvântului orhei din maghiarul warhely, neatestat de nici un dicționar maghiar, devine irelevantă. Vezi definitia »

ÎNCĂLȚÉI s. m. pl. (Reg.) Încălțăminte. – Din încălța + suf. -ei. Vezi definitia »

miréi s.f. pl. (reg.) mei. Vezi definitia »

FUȘTÉI, fuștei, s. m. (Reg.) v. fuscel. Vezi definitia »

OLEI- elem. ole²(o)-. Vezi definitia »