CLÁCĂ, clăci, s. f. 1. Formă caracteristică a rentei feudale, constând din munca gratuită pe care țăranul, fără pământ, era obligat să o presteze în folosul stăpânului de moșie. ◊ Expr. Lucru de clacă = lucru făcut fără tragere de inimă, de mântuială, prost. 2. Muncă colectivă benevolă prestată de țărani pentru a se ajuta unii pe alții și care adesea este însoțită ori urmată de o mică petrecere, de glume, povestiri etc. ◊ Expr. Vorbă de clacă = vorbă inutilă sau neserioasă; flecăreală. – Din bg. tlaka. Vezi definitia »

BĂDĂRÁNCĂ, bădărance, s. f. Bădărană. – Din bădăran + suf. -că. Vezi definitia »

ciofleágă¹ s.f. 1. (reg.) scândurică de zețuit. 2. (reg.) cutie. Vezi definitia »

PAHIVAGINÍTĂ s. f. vaginită prin hipertrofia papilelor mucoasei. (< fr. pachyvaginite) Vezi definitia »

cârlébă, cârlébe, s.f. (reg.) oaie cu coarnele răsucite. Vezi definitia »