chímă (-me), s. f. – Germen, sămînță. Sb. kima (DAR) sau din germ. Keim, prin intermediul săs. kim (Lacea, Dacor., IV, 778). Înainte, Philippide, Principii, 138, încercase să-l explice prin gr. ϰῦμα (cf. ciumă) ipoteză acceptată de Bogrea, Dacor., II, 654. – Der. chimiță, s. m. (diavol; bufon, caraghios), care pare a fi un dim. de la cuvîntul anterior (Bogrea și DAR îl explică prin numele unui personaj popular în trecut datorită șotiilor sale; nu este însă posibil să se aplice diavolului numele unui personaj real, și nici nu s-ar explica prin alte mijloace apelativul Chimiță, astfel încît este de presupus că acesta din urmă este o simplă poreclă). Vezi definitia »

LINGVÍSTICĂ s.f. Știință care studiază limba și legile ei de dezvoltare. ◊ Lingvistică matematică = disciplină care studiază fenomenele de limbă cu mijloace matematice. [Gen. -cii, var. linguistică s.f. / cf. fr. linguistique]. Vezi definitia »

zacherlínă (înv.) s. f., g.-d. art. zacherlínei Vezi definitia »

RÍNĂ, rine, s. f. Jgheab prin care metalele și aliajele topite se scurg din cuptoare în oalele de turnare sau de transport. – Din germ. Rinne. Vezi definitia »

ARICIOÁICĂ, aricioaice, s. f. Femela ariciului. – Din arici + suf. -oaică. Vezi definitia »