BUNĂTÁTE, (I 3, II) bunătăți, s. f. I. 1. Însușirea de a fi bun, înclinarea de a face bine; p. ext. îndurare, milă, blândețe. 2. Bunăvoință, amabilitate. ◊ Expr. Ai bunătate (sau bunătatea) ori fă bunătatea (să...) = te rog, fii bun (să...). 3. Faptă bună, binefacere. 4. Gust bun, plăcut. II. (Concr.) 1. Mâncare sau băutură (foarte) bună. 2. Lucru de calitate (foarte) bună. 3. (La pl.) Averi, bogății. – Lat. bonitas, -itatis. Vezi definitia »

ADAPTABILITÁTE s. f. capacitate de adaptare. (< fr. adaptabilité) Vezi definitia »

VERBOZITÁTE s. f. (Livr.) Vorbărie. – Din fr. verbosité. Vezi definitia »

AMABILITÁTE, (2) amabilități, s. f. 1. Însușirea de a fi amabil, atitudine amabilă; politețe, gentilețe. 2. Faptă, vorbă amabilă; compliment (1) – Din fr. amabilité, lat. amabilitas, -atis. Vezi definitia »

Comunitate evreieasca Vezi definitia »