Definita cuvantului pauză
PÁUZĂ s. f. 1. întrerupere momentană a unei acțiuni. ◊ reacție (2). ◊ antract. 2. semn convențional care indică o întrerupere pe o durată determinată a frazei muzicale. 3. semn de punctuație (-) pentru a arăta o oprire în lectură. 4. timpul de oprire cerut de respirație la recitarea versurilor. (< lat. pausa, fr. pause, germ. Pause)
Sursa: MDN
Sursa: MDN
Cuvinte ce rimeaza cu pauză
GENÉTICĂ s.f. v. genetic (1). [DEX'98] Vezi definitia »
MÁRCĂ1 s.f. 1. Semn distinctiv, inscripție etc. care se aplică pe un obiect, pe o marfă etc. ♦ Tip, model de fabricație. 3. Fisă metalică cu număr de ordine cu care muncitorii unei fabrici își marchează prezența la lucru. 4. Șină vopsită în alb, care arată punctul de intersecție a două linii ferate. 5. (Mat.) Etichetă (I,3) [în DN]. [Pl. mărci. / < fr. marque, it. marca, rus. marka]. Vezi definitia »
BARISFÉRĂ s. f. Partea centrală a globului pământesc, cu raza de 3500 km și densitatea foarte mare, care se consideră a fi alcătuită din nichel și fier; nife. centrosferă. – Din fr. barysphère. Vezi definitia »
PLÁTINĂ, (2, 3) platine, s. f. 1. Metal prețios de culoare albă-cenușie, dur, lucios, inoxidabil, foarte maleabil și ductil, foarte rezistent la căldură și la acțiunea acizilor, folosit la fabricarea unor aparate de laborator, a unor instrumente de precizie, a unor obiecte de valoare, în tehnica dentară etc. ♦ Negru de platină = platină (1) sub formă de pulbere, folosită în industrie. 2. Nume dat diferitelor piese de mașini care altădată se fabricau din platină (1) sau care au luciul acestui metal. 3. Laminat semifabricat plat, cu secțiune dreptunghiulară, cu dimensiuni mici, care se folosește ca materie primă la laminarea tablei subțiri. – Din fr. platine. Vezi definitia »
flácără (-ắcări), s. f. Parte luminoasă care se înalță ca o limbă de foc dintr-un corp aprins, pară, văpaie. – Lat. facŭla, cu l expresiv, care însoțește adesea un f inițial, cf. flămând, și it. fiaccola < facula (Battisti, II, 1629), it. fieno < *flenum < fenum, it. fiòcina < lat. fuscina. Etimonul a fost general acceptat (Meyer 107; Pușcariu 620; REW 3137; Philippide, II, 659; Pascu, II, 85; DAR), dar se explică de obicei alterarea sa prin intermediul unei contaminări cu flamma sau cu *flacca. – Der. flăcărá, vb. (a arde, a scoate flăcări); flăcăríe, s. f. (vîlvătaie); flăcărós, adj. (rar, care scoate flăcări); înflăcărá, vb. (a aprinde, a arde, a înfierbânta). – [3415] Vezi definitia »