OSTROGÓT, -Ă, ostrogoți, -te, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din triburile germanice medievale ale goților de est. 2. Adj. Care aparține ostrogoților (1), privitor la ostrogoți; ostrogotic. – Din fr. ostrogot, lat. Ostrogothus. Vezi definitia »

CLÓPOT, clopote, s. n. 1. Obiect metalic în formă de pară, deschis în partea de jos și prevăzut în interior cu o limbă mobilă, care, lovindu-se de pereții obiectului, produce sunete caracteristice. ◊ Expr. (Fam.) A trage clopotele = a) a curta o femeie; b) a divulga un secret. ♦ Sunet de clopot (1). 2. Piesă în formă de clopot (1), cu diverse întrebuințări (în industrie). ◊ Clopot scufundător = cameră de lucru, construită din metal sau din beton armat, alimentată cu aer comprimat, care permite executarea unor lucrări sub apă. ♦ Capac de sticlă de forma unui clopot (1), care se folosește pentru a feri alimentele sau alte obiecte de praf, în laboratoare etc. – Din sl. klopotŭ. Vezi definitia »

sómot s. n. – (Banat, Trans.) Catifea. Germ. Sammet, prin intermediul sb. somot. Vezi definitia »

chivót (chivote), s. n. – 1. (Înv.) Cutiuță, sipet. – 2. (Înv.) Cufăr, ladă. – 3. Raclă. Ngr. ϰιβώτιον sau ϰιβωτός (Murnu 14), în parte prin intermediul sl. kivotŭ, sb. ćȉvot (Vasmer, Gr., 50). Vezi definitia »

hobót, hobóte, s.n. (reg.) 1. nas mare și diform. 2. botul saniei; botniță, cruce. 3. basmaua miresii după cununie; balț, broboadă, nemeteț, patilat, procov, savon, zăbranic, tulbent, tulpan, văl. Vezi definitia »