cópcă (-ci), s.f. – 1. Agrafă, clemă, capsă. – 2. Cataramă, obiect care prinde. – 3. Clemă la cărțile legate odinioară. – 4. Traversă, bară. – Megl. copce. Tc. kopça (Șeineanu, II, 145; Meyer 198; Berneker 564; Ronzevalle 136; DAR); cf. bg. kopče (Cihac, II, 72), sb. kopča, alb. kopsë, mag. kapocs. Fonetismul rom. se explică printr-un sing. analogic, plecîndu-se de la pl. copci; sing. normal ar fi copce (DAR afirmă contrariul). – Der. copcier, s.m. (fabricant de nasturi și copci); încopcia, vb. (a prinde în copci, a prinde, a fixa); copci, vb. (a altoi, a introduce un altoi sub coaja unui copac); copcit, s.n. (altoire). Vezi definitia »

RÂGÂITÚRĂ, râgâituri, s. f. Râgâială. – Râgâi + suf. -tură. Vezi definitia »

COFÓZĂ s.f. Anacuzie; surzenie. [< fr. cophose, cf. gr. kophos – surd]. Vezi definitia »

BAROGRÁMĂ, barograme, s. f. Curbă înregistrată de barograf. – Din fr. barogramme. Vezi definitia »

FOSFÚRĂ, fosfuri, s. f. Combinație a fosforului cu un metal, folosită la combaterea rozătoarelor. – Din fr. phosphure. Vezi definitia »