MOTÍV, motive, s. n. I. Cauza, rațiunea, pricina unei acțiuni; imboldul care împinge la o acțiune sau care determină o acțiune; mobil. ◊ Loc. adv. Fără motiv = nejustificat. ◊ Loc. conj. Pentru motivul că... = fiindcă, deoarece. ♦ Pretext. ◊ Loc. conj. Pe motiv că... = pretextând că..., aducând argumentul că... ◊ Expr. A da cuiva motiv să... = a provoca pe cineva să..., a da cuiva pretext să... II. 1. Cel mai mic element constitutiv al unei piese muzicale, din dezvoltarea căruia ia naștere tema muzicală; temă, melodie, intonație. 2. Element pictural sau sculptural fundamental, folosit într-o compoziție decorativă sau arhitecturală. 3. Idee fundamentală sau temă principală a unei opere literare. – Din fr. motif, it. motivo, germ. Motiv. Vezi definitia »

SPECIFICATÍV, -Ă, specificativi, -e, adj. (Rar) Care specifică, în care se specifică ceva; specificator. – Din fr. spécificatif. Vezi definitia »

SUBJONCTÍV s. n. conjunctiv. (< fr. subjonctif) Vezi definitia »

ESTÍV, -Ă adj. Estival. [< lat. aestivus]. Vezi definitia »

VINDICATÍV, -Ă adj. răzbunător. (< fr. vindicatif) Vezi definitia »