stánă (-ne), s. f. – Bloc de piatră, bolovan, stîncă. – Var. stan, Trans. stean, megl. steană. Sl. stanŭ „ședere; oprire”, participiul lui stati „a fi” (Tiktin; Candrea) probabil confundat cu sl. stēna „zid”, cf. slov. stêna „stîncă”, cr. stina „stîncă”, bg. stĕna „perete” (Cihac, II, 360; Conev 39; cf. Miklosich, Slaw. Elem., 46). Este dubletul lui stan (var. stean), s. n. (partea superioară a iei), din sl. (bg., sb., slov., pol., rus.) stan; și poate de la stînă. – Der. staniște, s. f. (ocol, țarc; cantonament, tabără), din sl. stanište; stănog (var. stanog), s. n. (barieră care separă doi cai în grajd), din rus. stanokŭ (Candrea). Stei, s. m. (colț de stîncă), var. sten în Trans. de S, este același cuvînt ca stean, în var. sa sb. stenje. Vezi definitia »

RIFLÚRĂ, rifluri, s. f. Fiecare dintre șanțurile elicoidale executate pe suprafața activă a cilindrilor valțurilor de moară, pentru a le mări eficacitatea. – Din fr. riflure. Vezi definitia »

LEUCOBÁZĂ s. f. leucoderivat. (< germ. Leukobase, fr. leucobase) Vezi definitia »

SOCIOGENÉZĂ s. f. 1. procesul de trecere de la hoarda primitivă a antropoizilor la societatea umană. 2. denumire dată factorilor psihogeni de ordin social, care provoacă boli psihice. (< fr. sociogenèse) Vezi definitia »

BRIZÚRĂ s.f. Sfărâmătură (a unui aliment). [< fr. brisure]. Vezi definitia »