NORMATÍV, -Ă, normativi, -e, adj., s. n. 1. Adj. Care servește ca normă sau stabilește o normă, care are caracterul unei norme. 2. S. n. Îndrumare, dispoziție (sau ansamblu de îndrumări) cu caracter de normă. – Din (1) fr. normatif, (2) rus. normativ. Vezi definitia »

ANIVERSATÍV, -Ă adj. cu caracter de aniversare. (< aniversa + -/t/iv) Vezi definitia »

ACREDITÍV, acreditive, s. n. Una dintre formele principale de decontare în economia socialistă, constând dintr-un document prin care o instituție de credit dă altei instituții dispoziția de a plăti cuiva, după îndeplinirea unor obligații, o anumită sumă de bani (asigurată prin imobilizarea ei prealabilă la bancă). ♦ (În economia capitalistă) Mandat pe care îl dă o instituție comercială alteia, împuternicind-o să plătească la cerere, unei terțe persoane, o sumă de bani în sarcina contului său. – Fr. accréditif. Vezi definitia »

NATÍV, -Ă adj. 1. Înnăscut; natural. 2. (Despre elemente chimice) Care se găsește (liber) în natură, necombinat cu alte substanțe; pur. [Cf. fr. natif, lat. nativus]. Vezi definitia »

ADAPTÍV, -Ă adj. adaptativ. (< germ. adaptiv) Vezi definitia »