TINZÉICĂ, tinzeici, s. f. Tindeche. – Din tind[eche] (după întinde, întinz) + suf. -eică. Vezi definitia »

SEMÁNTICĂ s.f. 1. Ramură a lingvisticii care studiază sensurile cuvintelor și evoluția acestor sensuri; semasiologie. ♦ Sens lexical; (p. ext) semnificație; semantism. ◊ Semantica artei = ramură a semanticii care se ocupă cu înțelesul cuvintelor folosite în limbajul literar. 2. Parte a semioticii care studiază raportul semnelor cu obiectele semnificate. ◊ Semantica generală = curent teoretic care cercetează limbile „naturale” din punct de vedere sociologic și pragmatic. [Gen. -cii. / < fr. sémantique, cf. gr. sema – semn]. Vezi definitia »

MONOACHÉNĂ s. f. fruct format dintr-o singură achenă. (< fr. mono-akène) Vezi definitia »

CĂPIÁLĂ, căpieli, s. f. (Rar) Cenuroză, căpiere, capie. [Pr.: -pi-a-] – Căpia + suf. -eală. Vezi definitia »

miásmă (miásme), s. f. – Duhoare. Fr. miasme. – Der. miasmatic, adj., din fr. miasmatique; înmiasma, vb. (a răspîndi mirosuri urîte). Vezi definitia »