curcubéu (curcubéie), s. n. – 1. Fenomen optic datorat refracției, cu aspectul unui imens arc multicolor desfășurat pe cer. – 2. Iris, spectru solar. – 3. Plantă (Cynodon dactylon). – 4. Plantă (Lychnis coronaria). – Var. curcubeu (s. m.), curcubei, curcubel, curcubău. Mr. curcubeai, megl. (curcu)bei. Pare a fi reprezentant al lat. *cucuvius „încovoiat”, cuvînt care apare în forma sa m., cucurvior, la San Jerónimo (cf. Corominas, I, 900). Este vorba de o reduplicare expresivă de la curvus, ca în cucurbae „coardă de alfă” › ven. curcuma și de aici ngr. ϰουρϰούμα; cf. și cucurbita, cucullus. Posibila legătură cu curvus sau concurvare a fost semnalată încă de Lexiconul de la Buda; Cipariu, Gram., 132; Laurian; Cihac, I, 65; Philippide, Principii, 140; Densusianu, Hlr., 104; Tiktin; și combătută de Pușcariu 458. Celelalte explicații par mai puțin convingătoare. Plecînd de la imaginea, curentă în mentalitatea populară, care interpretează curcubeul ca un mijloc de a absorbi apa rîurilor pentru a o condensa în nori (Jura arc-boit, retor. arcobevondo, campan. arcovévere; cf. Rohlfs, Quellen, 12), s-a încercat să se explice ultima parte a cuvîntului prin lat. bĭbĕre. Giuglea, RF, II, 49, pleacă de la un lat. *arcus › combibulus (cf. REW 2037a), care cu greu ar fi ajuns la rezultatul rom. (*arcus combibu- › *arcurcubeu › *acurcubeu). Pușcariu, Dacor., VI, 315-7 și DAR, preferă să plece de la circus bĭbit, asimilat la *curcus bĭbit, care „corespunde exact” lui curcubeu; afirmație surprinzătoare, dacă se are în vedere că bĭbit a dat în rom. be › bea și că, devenind intervocalic acest b trebuia să se piardă; fără a mai vorbi de cît de puțin normală este această compunere în rom. După Roesler 39, din per. kalkum; Bogrea, Dacor., IV, 805, se gîndea la o posibilă legătură cu cucură. Scriban se gîndește la cocobelci, var. de la culbec, sau cubelc „melc”. Din rom. provine rut. korkobeč (Miklosich, Wander., 10; Miklosich, Etym. Wb., 130; Berneker 571; Candrea, Elemente, 407). Vezi definitia »

BALBAREU, Ion (1877-1960, n. Comrat, Basarabia), inginer minier român. Cercetări în domeniul metalelor prețioase. Primul profesor de metalurgie la Școala Politehnică din București, unde a organizat, în 1920, primul laborator de metalurgie din România. Vezi definitia »

SUPÉU, supeuri, s. n. Masă care se ia seara târziu (după spectacol). – Din fr. souper. Vezi definitia »

PNEUMOPERITONÉU, pneumoperitonee, s. n. 1. Pătrundere accidentală a aerului sau a altor gaze în cavitatea peritoneală. 2. Introducere de oxigen sau de alt gaz în cavitatea peritoneală, în scop terapeutic sau pentru stabilirea diagnosticului. [Pr.: pne-u-] – Din fr. pneumopéritoine. Vezi definitia »

Dumnezéu (dumnezéi), s. m. – Ființă supremă, creator și cîrmuitor al lumii. – Mr. dhumnidză(u) megl. dumnizesc. Lat. dǒmĭnĕ dĕus (Pușcariu 558; REW 2734), cf. it. domeneddio, v. prov. domerdieus, v. fr. damnedieu. Cf. zău. – Der. dumnezeiesc, adj. (divin; milostiv); dumnezeiește, adv. (minunat, divin); dumnezei (var. îndumnezei), vb. (a diviniza; a adora ca pe Dumnezeu); dumnezeire, s. f. (divinitate; divinizare; înv., religiozitate); nedumnezeire, s. f. (înv., impietate); dumnezeiță (var. dumnezeoaie, dumnezeoaică), s. f. (înv., zeiță). Vezi definitia »