EPIGENÉTIC, -Ă adj. (Biol.) Referitor la epigeneză. ♦ (Despre minerale) Care este mai recent decât rocile în care este cuprins. [< fr. épigénétique]. Vezi definitia »

FONÉTIC, -Ă, fonetici, -ce, s. f., adj. 1. Ramură a lingvisticii care studiază producerea, transmiterea, audiția și evoluția sunetelor limbajului articulat. ◊ Fonetică generală = ramură a foneticii care studiază sunetele în general, fără să se oprească la o limbă anumită. Fonetică descriptivă (sau statică) = ramură a foneticii care se ocupă cu descrierea și clasificarea sunetelor vorbirii în general sau ale unei limbi anumite într-o perioadă determinată. Fonetică istorică (sau evolutivă) = ramură a foneticii care studiază sunetele unei limbi sau ale unui grup de limbi înrudite în dezvoltarea lor, încercând să stabilească legile după care au loc modificările fonetice. Fonetică experimentală (sau instrumentală) = ramură a foneticii care studiază sunetele articulate cu ajutorul unor aparate speciale și al unor mijloace tehnice. Fonetică sintactică = studiul modificărilor fonetice suferite de un cuvânt sub influența cuvintelor vecine cu care se găsește în relații sintactice. Fonetică funcțională = fonologie. 2. Adj. Relativ la sunetele unei limbi; care ține de fonetică (1), privitor la fonetică. ◊ Ortografie fonetică = ortografie bazată pe principiul scrierii cuvintelor după cum se pronunță. – Din fr. phonétique. Vezi definitia »

ANTISIFILÍTIC, -Ă adj., s.n. Antiluetic. [Cf. fr. antisyphilitique]. Vezi definitia »

ABIÓTIC, -Ă, abiotici, -ce, adj. Lipsit de viață, fără viață. [Pr.: -bi-o-] Vezi definitia »

SOCIOGEOGRÁFIC, -Ă adj. referitor la geografie socială. (< fr. sociogéographique) Vezi definitia »