ȘANȚ, șanțuri, s. n. 1. Săpătură lungă și îngustă făcută pe ambele părți ale unui drum, pentru scurgerea apei; p. gener. orice săpătură în forma de mai sus, făcută pentru scurgerea apei, pentru îngroparea unei conducte, pentru marcarea hotarului între două suprafețe de pământ etc. ◊ Expr. (Rar) A se duce la șanț = a se risipi, a se prăpădi. 2. Tranșee. ♦ (În evul mediu) Fortificație de forma unui canal adânc și lat (uneori plin cu apă), care împrejmuia un castel sau o cetate. 3. Crestătură sau scobitură în formă de șanț (1), la diferite organe sau piese de mașini, în scoarța unor arbori, în pielea unor animale etc. – Din pol. szaniec, germ. Schanze Vezi definitia »

COCLÉȚ, coclețe, s. n. Pane a ițelor războiului de țesut prin care se trec firele de urzeală. – Et. nec. Vezi definitia »

puilúț, puilúți, s.m. (reg.) pui mic, puiuț, puișor. Vezi definitia »

OBRÁȚ, obrațe, s. n. (Înv. și reg.) Veche unitate de lungime, egală cu 26,76 metri; (astăzi) măsură de lungime (nedeterminată), de obicei mică. – Din sl. obratŭ „hotar”. Vezi definitia »

DÂMBULÉȚ, dâmbulețe, s. n. Diminutiv al lui dâmb; dâmbușor. – Dâmb + suf. -uleț. Vezi definitia »