păstór (păstóri), s. m. – 1. Cioban. – 2. Pastor, prelat. – Megl. păstir, istr. pastor. Lat. pastor (Pușcariu 1284; Candrea-Dens., 1355; REW 6279), cf. prov. pastre, cat., sp., port. pastor. Rezultatul normal ar fi păstore, dar a fost redus la tipul de decl. II, ca în cazul lui păun, tăun etc. (după Pușcariu, trebuie să se pornească de la un lat. *pastorius; după Tiktin, ar fi fost influențat de substantivele în -or). E dubletul lui pastor, s. m. (pastor protestant), din germ. Pastor. Der. păstorel, s. m. (ciobănaș; codobatură galbenă, Motacilla flava); păstori, vb. (a paște vitele, a ciobăni; a păstori o turmă de credincioși); păstorie, s. f. (ocupație de păstor); păstoresc, adj. (de păstor, pastoral); păstorește, adv. (ca un păstor); păstorit, s. n. (creșterea vitelor); păstoriță, s. f. (ciobăniță); păstoricesc, adj. (rar, pastoral, de păstor spiritual); arhipăstor, s. m. (prelat). – Din rom. provine mag. pásztor (Candrea, Elemente, 400). Vezi definitia »

PNEUMATOFÓR s.m. 1. Rădăcină metamorfozată aeriană cu rol în respirație, prezentă la unele plante superioare care cresc în regiunile mlăștinoase. 2. Veziculă plină cu aer pe talul unor plante inferioare, care ajută la plutire sau la menținerea în poziție verticală. [< fr. pneumatophore, cf. gr. pneuma – aer, pherein – a purta]. Vezi definitia »

dihór (-ri), s. m. – Mamifer carnivor care se apără răspîndind un miros urît (Martes foina, Mustela putorius). Sl. *dŭchorĭ „miros urît” (Cihac, II, 96; Tiktin; Miklosich, Slaw. Elem., 23), cf. sb., cr., cf. tvor, pol. tchorz, bg. dŭchor (Conev 56). Vezi definitia »

TĂLMĂCITÓR, -OÁRE, tălmăcitori, -oare, s. m. și f. Traducător, interpret. ♦ Tâlcuitor, comentator. – Tălmăci + suf. -tor. Vezi definitia »

GLOSATÓR, -OÁRE, glosatori, -oare, s. m. și f. Persoană care glosează un text. – Din fr. glossateur. Vezi definitia »