chiraléisa s. f. art. – 1. Kyrie eleison, formula liturgică a cultului ortodox păstrată în obiceiuri folclorice legate de sărbătoarea de Bobotează. – 2. Spirit rău, duh necurat. – 3. (Interj.) Iisuse! Ngr. ϰύριε ὲλέησον. Deformație populară care s-a păstrat și în anumite regiuni din Franța. Hautes Vosges kyriolé „cîntec și obicei popular de Rusalii”, și din Italia (berg. krioles); cf. și sl. kerlesĭ, ceh. krleš, v. pol. kierlesz, rus. kurolesa (Miklosich, Fremdw., 98; Șeineanu, Semasiol., 117; Berneker 502; T. Papahagi, Din folklorul romanic, 7; DAR; Vasmer 551). Din același cuvînt provine gr. provine fr. kyrielle, de unde chirielă, s. f. (înșiruire, șirag). Der. ciurlezi, s. m. pl. (Munt., obicei popular de Bobotează); ciurleza, vb. (a vizita casele în ziua de 6 ianuarie); ciurlezeală, s. f. (obicei popular legat de această sărbătoare; obiceiul este mai mult sau mai puțin general, cf. iordăni, însă acest nume se folosește numai în regiunea Dîmbovița). Vezi definitia »

sursa?? tavi] LADĂ s.f. 1Â?. Cutie mare făcută din scânduri, în care se împachetează, se păstrează sau se transportă o-biecte. 2Â?. Mobilă de lemn în format de cutie mare, lunÂ?gărea ă, în care se păstrează haine, rufe, etc.; cf. lacră. LadĂ? = cista, arca. ANON. CAR., LEX. MARS. 101. Le-avem tot în ladă si le inem tot ascunse, LET, III 284/43. Cine vreodată norocul supt lacată si norocirea în ladă si-au încuiat? CANTEMIR, IST. 07. Încredin ăm la mâna dumÂ?nealor cinsti ilor negu ători a cinstităi Cumpănii Sibiului i la lada Cumpănii.., fl. 2.208 (a. 1751). IORGA, S. D. XII. 59. Pecetluite Iadele cu pecetea Domnească, MAGAZ. IST. I 127B. Să-i deschiză lada lui. BARAC, T. 75. Biblioteca tatălui meu... era intró ladă mare.- c. NEGRUZZI, I 10. El scoase din fundul unei lăzi Iiârbuite... o cute, o perie si o năframă, EMINESCU, N. 21. începură a scoate din lada babei valuri de pânză, CREANGĂ, P. 14. Să aducă fel de fel de cutii, de tronuri si de lăzi, ISPIRESCU, L. 349. Să-i pună chiar pe fundul lăzii. RETEGANUL, P. IV 26/6. Bate, Doamne, pe lelea, De ce sá pierdut cheia, Cá rămas lada'ncuiată Si ea umblă neschimbată, JARNIK-BÂRSEANU, D.. 424, cf. MÂNDRESCU, L. P. 30/10.# A trăi cu banii'n ladă: bine, fericit si în liniste, ZANNE, P. V 68. A nu avea ladă cu cineva = a trăi rău cu cineva, a nu fi în termeni buni. ib. III 203. L-a prins la ladă = cu mâ a 'n sac. PAMFILE, J. II. Lada la mine si cheia la tine = a fi la dispozi ia cuiva. ZANNE, P. III 202. Ladă de gunoiu sau gunoaie) : în care se adună gunoaÂ?iele dintró casă. Jos se zăreste lada de gunoaie. C. PETRESCU, C. V. 215. / (Bucov.) Lada orasului = casa primăriei. Contribu ii din lada orasului. SBIERA, F. 365. / Ladă de hingheri: în care hinÂ?gherii închid câinii prinsi. BOTEZ, B. 25, / (La moară) Postavă (în care curge făina). PAM-PILE, I. C. 186, cf. H. x 130, 413, 436, 506. / (La trăsură) Cutia de scânduri care stă la spatele trăÂ?surii. Boneta si celelalte sunt în lada dela trăsură. CONTEMPORANUL, II 245. / (La luntre) Câciu. DAMĂ?E T. 126, PAMFILE, I. C. 72. / (La teasc) Cos. ib. 222.// P. ext. Con inutul unei lăzi, O ladă de căr i, SĂINEANU, D. U. 3Â?.(Prin Transilv. si la Românii din Iugoslavia) Sicriu, cosciug, GIUGLEA-VÂLSAN, R. S. 360, CABA, SĂL. Copârseul (îi zic mai mult â?lada„) se face numai din scânduri late de brad. DENSUSIANU, T. H. 246. Pune sicriul (lada) in car.SEZ. I 53/21. 4Â?. (Prin Transilv. si Banat) Saltar, cutie (a mesei), chichi ă. Lada mesei = cutia mesei. LB. Lada căru ei = chichi a. Com. C. LACEA, 5Â?. (Mold.) Joc ărănesc. H. X 490. (Plur. si gen.-dat. sing. (neart.) lăzi, rar lade. / Diminutive: (cf. sârb. ladica) lădi ă s. f. (plur. -di e, prin Mold. -di i) = ladă mică; spec. saltar, cutie, chichi ă.; (la albinărit) cosni ă, uleu (BraÂ?sov). Com. ARON. Ladicze = cista, arca. ANON. CAR. Fura tingirile cu bucate... si le ascundeau în lădi a trăsurei. GHICA, s. 76. Să vadă de-s închise... lădi a, portofoliul. C. NEGRUZZl, II 209/19. PapaÂ?galul alb... de pe lădi a caterincei. C. PETRESCU, Î. II 122. Să-mi descuiu lădi ele. TEODORESCU, P. P. 193, cf. SEZ. III 237/17, 239/15, GOROVEI, C. 265; â?E(mai pu in întrebuin ate:) lădĂ? ă a. f. L' au întâlnit cele nouă fete Cu a lor lădu e 'n Spete. MARIAN, D. 280, Cf. TEODORESCU, P. P. 366b; IădicioĂ?ră s. f. Ladicsoare = cistula, arcula. ANON. CAR.; lădisoĂ?ră. s.f.=cutie (mică). HERZ.-GHER. ; lădĂ?ie s. f. = ladă, lădi a (Jina, în Transilv.) GR. S. VI 239; â?ElădioĂ?ră s. f. (pronun . -di-oa-?) = parte a luntrei. H. II 319; â?Elădâ Ă?ie (lădă ie LB.) si lâdă Ă?ică (plur. - uici) s. f. = Iadă mică (PAMFILE), casetă. O lădă ui... cu scriÂ?sori (Moldova), IORGA, S. D. XX. 139. Lădă ui de scândură, ECONOMIA, 211. O lădă uie de argint. SINCAI, HR. III 160/33. Pe velin a lădă uii era o mână de parale. SĂM. I 218. Să dea ostasilor (lui Trebellie) lădă uici de aur si de argint. SINCAI, HR. I 136/7. / Augmentativ: lădĂ?iu s. a. = ladă mare (LB. T. PAPAHAGI, M.); mobilă care serveste ziua ca bancă, iar noaptea ca pat (PĂÂ?CALĂ, M. R. 415) ; ladă, postavă (la moară DAME. T. 153). Nu trebue lăsate găinile să se culce pre mese, lădoaie. ECONOMIA, 107, cf. PAMFILE, I. c. 186. Scoate coastă din lădoiu. MÂNDRESCU, L. p. 156/17. Tu nespălatule, ce sezi pe lădoiu? SEZ. VII 90./ Nomen agentis: lădĂ?r(iu) = caÂ?sier comunal (Jina, în Transilv.). PASCA, GL.I â?EDin germ. Lade, direct (în sensul 4Â?) sau prin mijlocire ungurească (lĂ?da), poate si slavă (serbo-croat lad, pol. lad, rut. lado). Vezi definitia »

CLASÁ vb. I. tr. 1. A aranja, a ordona, a rândui (pe clase, pe categorii etc.); a grupa, a ordona ceva într-o ordine oarecare. ♦ A categorisi pe cineva, devenit inapt pentru muncă, potrivit gradului de invaliditate. ♦ refl. A obține un anumit loc într-un clasament, la o întrecere etc. 2. (Jur.) A înceta cercetările într-o anumită pricină, într-un anumit caz etc. din lipsa unor elemente sigure care să îndreptățească continuarea investigațiilor. [< fr. classer, cf. it. classare]. Vezi definitia »

HONORIS CAUSA s.f. (Liv.; despre titluri onorifice suprauniversitare) Conferit pentru merite excepționale. [< lat. honoris causa]. Vezi definitia »

surpasá, surpaséz, vb. I (înv.) a depăși. Vezi definitia »