NEOUMANÍSM s. n. noua înflorire a umanismului la sfârșitul sec. XIX. (< germ. Neohumanismus) Vezi definitia »

ELENÍSM s. n. 1. Perioadă din istoria popoarelor din bazinul Mării Mediterane, cuprinsă între moartea lui Alexandru Macedon și sfârșitul sec. I a. Cr. 2. Termen care denumește cultura Greciei antice și influențele exercitate de ea. – Din fr. hellénisme,. germ. Hellenismus. Vezi definitia »

PSEUDOFONETÍSM s. n. sistem ortografic propus de Aron Pumnul, prin întrebuințarea unui anumit semn pentru un anumit sunet, în mod independent de sunetul originar din care provine cel românesc. (< fr. pseudo-phonétisme) Vezi definitia »

BRUTALÍSM (‹ fr.) s. n. Curent al arhitecturii moderne apărut în Marea Britanie în 1954, derivat din stilul arhitecturii lui Le Corbusier. Aparținînd funcționalismului, susține eliminarea oricăror artificii în favoarea materialelor nude. Reprezentanți: firma Stirling-Gowon (Anglia), Vittoria Vigaro (Italia), Paul Rudolph (S.U.A.), Moekawa Tange (Japonia) ș.a. Vezi definitia »

ANTICLERICALÍSM s.n. Mișcare îndreptată împotriva privilegiilor bisericii și ale clerului. [Cf. fr. anticléricalisme]. Vezi definitia »