fanár (fanáre), s. n. – 1. Lanternă; felinar. – 2. Cartier grecesc din Constantinopole. – Var. (Mold.) fînar. Mr. fînare. Ngr. φανάρι (Ronzevalle 125; Gáldi, Dict., 187), din lat. fanarium, cf. tc., alb., bg. faner. Este dublet de la fanal, s. n. (felinar), din it. fanale, fr. fanal. – Der. fanaragiu, s. m. (angajat care aprindea felinarele din iluminatul public), din tc. fenarci (Șeineanu, II, 167); fînăraș, s. m. (Mold., licurici); fanariot, s. m. (grec din Constantinopole aparținînd aristocrației din Fanar, care a ocupat funcții pe cît de numeroase pe atît de importante în Munt. și Mold., în sec. XVII și XVIII), din ngr. φαναριώτης; fanariot, adj. (referitor la fanariot sau la epoca de la 1711 la 1821, în istoria română); fanariotic(esc), adj. (înv., referitor la fanarioți); fanariotism, s. n. (politică proprie exploatatorilor venetici); fanariotiza, vb. (a greciza). Cf. felinar. Vezi definitia »

cioltár, cioltáre, s.n. (înv. și fam.) 1. pătură înflorată sau împodobită cu diferite cusături, care se pune sub șa; abai, harșá, șabracă, ilânci, țol, valtrap. 2. covor țărănesc de perete; scoarță, chilim. 3. scurteică, cațaveică, scurtă. Vezi definitia »

orár (oráre), s. n. – Stolă, etolă. Mgr. ὠράριον (‹ lat. orarium), parțial prin mijlocirea sl. oraru (Cihac, II, 230; Conev 108). Vezi definitia »

mâzdár, mâzdári, s.m. (înv.) persoană care primește mită. Vezi definitia »

DISTÁR s.n. Lentilă negativă (divergentă) gravată în dioptrii, care se aplică în același mod ca un filtru colorat în fața obiectivului de fotografiat pentru a permite cuprinderea unei deschideri unghiulare mai mari. [< germ. Distar]. Vezi definitia »