DECONSTRÚCȚIE s. f. (< fr. déconstruction, engl. deconstruction) Mod de abordare critică a posibilităților limbii de a exprima semnificații coerente, clare, finite, pornind de la analiza intrinsecă a noțiunilor și textelor, cu scopul de a evidenția contradicțiile, inconsecvențele, impreciziile, inconsistența acestora. Obiectivul principal al deconstrucției este contestarea capacității conceptelor, argumentelor și discursurilor metafizicii occidentale (de la Platon la Heidegger) de a exprima și a elucida adevărul. Inițiată de filozoful francez J. Derrida, deconstrucția a condus la apariția deconstructivismului. (Notă: Definiția este preluată din Dicționarul enciclopedic ilustrat, Editura Cartier, 1999 – DEI.) Vezi definitia »

-OSMÍE¹ elem. osmo¹-. () Vezi definitia »

HETEROPLAZÍE, heteroplazii, s. f. Formare a unui țesut anormal în organism. – Din fr. hétéroplasie. Vezi definitia »

ELECTROMIOGRAFÍE s. f. metodă de diagnostic bazată pe înregistrarea biocurenților musculari. (< fr. électromyographie) Vezi definitia »

ODONTOMETRÍE s.f. Procedeu pentru identificarea morților prin luarea unui mulaj în ghips al maxilarelor. [Gen. -iei. / < fr. odontométrie]. Vezi definitia »