EMINESCIANÍSM s.n. Fenomenul eminescian, reprezentând un moment distinct al istoriei literare universale, ulterior romantismului, care are la bază idealul unei arte naționale ca expresie a geniului poporului român. [Pron. -ci-a-. / < eminescian + -ism]. Vezi definitia »

CONSTRUCTIVÍSM s.n. 1. Orientare estetică, apărută după primul război mondial în artele plastice, literatură și muzică, care tinde să coboare creația artistică la nivelul unui tehnicism pur, golind arta de conținutul ei emoțional. 2. Curent în arhitectură care susține că forma arhitecturală trebuie să fie expresia exclusivă a structurii constructive a clădirii. 3. Concepție care recunoaște rolul activ, creator al gândirii în procesul cunoașterii. ♦ Concepție a școlii intuiționiste din filozofia matematicii, potrivit căreia activitatea constructivă, rațional-intuitivă este baza exigenței matematice. [Cf. fr. constructivisme, germ. Konstruktivismus, rus. konstruktivizm]. Vezi definitia »

SPIRITUALÍSM s. n. concepție filozofică idealistă și mistico-religioasă potrivit căreia spiritul este o realitate substanțială primordială, independentă de materie. (< fr. spiritualisme) Vezi definitia »

ULTRAMONTANÍSM s. n. curent extremist în cadrul catolicismului, apărut în sec. XV, care susținea infailibilitatea și puterea nelimitată a papei în chestiunile bisericești și laice. (< fr. ultramontanisme) Vezi definitia »

ILOGÍSM s. n. (Rar) Caracterul a ceea ce este ilogic. – Din fr. illogisme. Vezi definitia »