TERMOREZISTÉNȚĂ s. f. proprietate a unui material termorezistent. ◊ (semi)conductor electric a cărui rezistență este influențată de schimburile de căldură cu mediul înconjurător. (< fr. thermorésistance) Vezi definitia »

EFLORESCÉNȚĂ, eflorescențe, s. f. 1. Începutul înfloririi unei plante; fig. înflorire, dezvoltare sub aspecte bogate. 2. Transformare în pulbere a unor săruri cristalizate, prin pierderea apei de cristalizare; (concr.) sare cu aspect de pulbere rezultată în acest fel. ♦ Depozit de săruri care apare la suprafața unor roci. ♦ Pată sau depozit cristalin de săruri alcalino-pământoase care apare pe suprafața exterioară a construcțiilor de beton sau de zidărie. 3. (Med.) Erupție ușoară pe piele; (pop.) spuzeală. – Din fr. efflorescence. Vezi definitia »

AMIDÚRĂ s. f. compus organic obținut din amoniac, prin înlocuirea unui atom de hidrogen cu un metal. (< fr. amidure) Vezi definitia »

durbácă (-ắci), s. f. – 1. Cada teascului de struguri. – 2. Vas cu apă rece la alambic. Tc. dibek (Șeineanu, II, 165), cf. alb. dübek „ciubăr”. Vezi definitia »

HIDROIZOTÉRMĂ s. f. curbă care unește punctele cu aceeași temperatură a apei din rocile acvifere. (< hidro- + izotermă) Vezi definitia »