INDIRÉCT, -Ă, indirecți, -te, adj. 1. (Adesea adverbial) Care nu este direct, care se produce, apare sau se obține prin mijlocirea cuiva sau a ceva. 2. (Lingv.; în sintagmele) Stil indirect sau vorbire indirectă = procedeu sintactic de redare a spuselor sau gândurilor cuiva prin subordonarea comunicării față de un verb sau de un alt cuvânt de declarație, caracterizat prin prezența în număr mare a elementelor de relație, prin lipsa afectivității etc. Complement indirect = parte de propoziție asupra căreia se răsfrânge în chip indirect (1) acțiunea verbului. Propoziție completivă indirectă = propoziție care îndeplinește în frază funcția de complement indirect. 3. (Fin.; în sintagma) Impozit indirect = impozit inclus în prețul anumitor obiecte de consum. 4. (Mil.; în sintagma) Tragere indirectă = tragere asupra unor ținte care nu se văd, dirijată cu ajutorul unor calcule matematice. – Din fr. indirect, lat. indirectus. Vezi definitia »

tract (-turi), s. n. – Drum important. Lat. tractum, prin intermediul rus. trakt (Cihac, II, 418). – Der. trata (var. tracta), vb. (a negocia, a dispune; a discuta, a comunica; a se purta, a se comporta; a se supune unui tratament, a numi, a califica; a ospăta, a cinsti), din it. trattare, fr. traiter și var. înv. după lat. tractare; trată, s. f. (cambie), din it. tratta; tratat (var. înv. tractat), s. n., din it. trattato și mai înainte (sec. XVIII) din pol., rus. traktat; tratație, s. f. (ospăț, invitație); tratament, s. n., după fr. traitment; tractir, s. n. (han, birt; bordel, casă de toleranță), din rus. traktir ‹ it. trattoria (Cihac, II, 418; Sanzewitsch 211); tractirgiu, s. m. (hangiu, birtaș), în Mold.; tractament, s. n. (rezoluție, dispoziție; invitație, ospăț), din germ. Traktament (Tiktin), sec. XIX, înv.; tractirui, vb. (a trata, a discuta, a dezbate), înv., din germ. traktieren; maltrata, vb., din fr. maltraiter. Vezi definitia »

PERIÁCT s.n. 1. Balistă mobilă. 2. Mașină care permitea schimbarea decorurilor în teatrul antic grec. [Pron. -ri-act. / < fr. périacte, gr. periaktos]. Vezi definitia »

DISJÚNCT, –Ă adj. despărțit, separat. ◊ (mat.) mulțimi disjuncte = mulțimi care nu au nici un element comun; (muz.) trepte disjuncte = trepte ale gamei care nu se succed imediat. (>lat. disiunctus; după fr. disjoint) Vezi definitia »

PERFÉCT, -Ă adj. Care are toate calitățile; desăvârșit. // adv. De acord; foarte bine, excelent. // s.n. (Gram.) Timp al verbului care arată o acțiune petrecută și încheiată în trecut. [< lat. perfectus, cf. it. perfetto, fr. parfait]. Vezi definitia »