SILÍCIU s. n. Element chimic, metaloid, cristalizat sau amorf, de culoare cenușie, cu proprietăți asemănătoare cu ale carbonului, care se găsește în natură sub formă de silice sau de silicați și se întrebuințează pentru a da duritate și rezistență aliajelor fierului. – Din fr. silicium. Vezi definitia »

CHIHLIBARÍU, -ÍE adj. v. chihlimbariu. Vezi definitia »

AFÉLIU s. n. Punctul cel mai depărtat de Soare de pe orbita unei planete. – Din fr. aphélie. Vezi definitia »

mușteríu (mușteríi), s. m. – Client. – Mr. muștiri, megl. muștiriiă. Tc. (arab.) mușteri (Miklosich, Etym. Wb., 205; Loebel 67; Lokotsch 1522), cf. ngr. μουστερής, bg. mušterija. Vezi definitia »

NEUROCRÁNIU s.n. Porțiune a cutiei craniene care conține creierul. [Pron. -niu. / cf. it. neurocranio < gr. neuron – nerv, kranion – craniu]. Vezi definitia »