PRETÓRIU, pretorii, s. n. 1. (La romani) Reședința pretorului, sala în care pretorul își exercita funcțiile judecătorești. ♦ Loc dintr-o tabără romană unde era așezat cortul comandantului. 2. (Înv.) Sală de judecată (în incinta unui tribunal); p. gener. tribunal. 3. (În evul mediu, în Țara Românească) Sfat domnesc format din sfetnicii apropiați ai domnului. – Din lat. praetorium, fr. prétoire. Vezi definitia »

POLÓNIU s. n. Element chimic radioactiv, obținut prin dezintegrarea radioactivă a uraniului. – Din fr. polonium. Vezi definitia »

EFLÚVIU s. n. 1. emanație gazoasă a unor corpuri; emanație electrică sau magnetică. ◊ (fig.) curent, flux fluid, suflu. 2. descărcare electrică, de slabă luminozitate, în jurul electrozilor aflați la o tensiune înaltă. 3. defect sub forma unor linii subțiri în evantai care apare pe o peliculă cinematografică la developare, datorită unei derulări prea rapide, când pelicula se încarcă electrostatic. (< fr. effluve, lat. effluvium) Vezi definitia »

BRUMĂRÍU, -ÍE, brumării, adj. 1. De culoarea brumei; alb-cenușiu. 2. (În expr.) Prune brumării = soi de prune acoperite cu brumă (3). – Din brumă¹ + suf. -ăriu. Vezi definitia »

COLÚVIU s. n. Material detritic acumulat la baza pantelor și provenit din dezagregarea rocilor și din deplasarea fragmentelor lor pe versanții munților sub acțiunea gravitației. – Din fr. colluvium. Vezi definitia »