BIÉLĂ, biele, s. f. Organ de mașină în formă de bară articulată, care transformă mișcarea rectilinie în mișcare de rotație și invers. [Pr.: bi-e-] – Din fr. bielle. Vezi definitia »

veácă (véci), s. f. – 1. Cerc, inel de lemn, mai ales la roata morii sau la sită. – 2. Cingătoare. – 3. Bordură, chenar, margine. – 4. Formă, tipar. Sl. (rus.) vĕko „vas din scoarță” (Candrea). În Olt. și Trans. – Der. veșcă, s. f. (cerc, inel), din sl. vĕčko (Cihac, II, 454; Tiktin), cf. pol. wiecko, mag. véska „ladă”; văcălie (var. vășcălie), s. f. (cerc, cingătoare; margine; ciuperci, Fomes pinicola, Trametes suaveolens, Polyporus betulinus), de la veacă cu suf. -lie, și var. contaminată cu veșcă. Bășcălie, s. f. (glumă de prost gust) ar putea fi același cuvînt. – Din rom. provine rut. vakelija, vekelija „iască”. Vezi definitia »

jangolíță s.f. (reg.) femeie înaltă, grasă și groasă. Vezi definitia »

SOLANÍNĂ s. f. Substanță extrasă din unele plante solanacee, cu acțiune toxică asupra organismului animal. – Din fr. solanine. Vezi definitia »

căpâlnă, căpâlne, s.f. (înv.; reg.) capelă, paraclis. Vezi definitia »