CONCORDÁNȚĂ s. f. 1. faptul de a concorda; potrivire, acord, corespondență (II, 1). ♦ concordanța timpurilor = ansamblu de reguli potrivit cărora se fixează timpul verbului dintr-o propoziție dependentă în acord cu timpul verbului din propoziția regentă; corespondența timpurilor. ◊ îmbinare armonioasă de sunete. 2. (geol.) raportul dintre două (serii de) straturi care s-au sedimentat continuu. 3. specie evoluată de index (glosar), larg cultivată în filologia anglo-saxonă și chiar în cea romanică, constând în listarea cuvintelor, însoțite fiecare de un microcontext pertinent pentru înțelegerea lor. (< fr. concordance) Vezi definitia »

PRESETÚPĂ s.f. Presgarnitură. [< fr. presse-étoupe]. Vezi definitia »

târboseálă, târboséli, s.f. (reg.) cheag pisat în zer; mâncare, zeamă fiartă mult. Vezi definitia »

vechitúră s. f., g.-d. art. vechitúrii; pl. vechitúri Vezi definitia »

boroácă (boroáce), s. f. – Tumoare, umflătură. Lat. verruca (Densusianu, GS, VII, 175). Cuvînt rar pe care personal nu îl cunoaștem. Vezi definitia »