TĂINUITÓR, -OÁRE, tăinuitori, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care tăinuiește, care ascunde ceva. 2. S. m. și f. Persoană care tăinuiește fapta unui răufăcător, care adăpostește o persoană urmărită de justiție sau ascunde lucruri furate, mărfuri de contrabandă etc. [Pr.: -nu-i-] – Tăinui + suf. -tor. Vezi definitia »

ÎMBLĂTITÓR, -OÁRE, îmblătitori, -oare, s. m. și f. Persoană care îmblătește. Îmblăti + suf. -tor. Vezi definitia »

STATORNICITÓR, statornicitori, s. m. (Rar) Persoană care statornicește, care stabilește; întemeietor. – Din statornici + suf. -(i)tor. Vezi definitia »

CROMOFÓR s. m. grupare de atomi care, introdusă în molecula combinațiilor organice, le dă culoare. (< fr. chromophore) Vezi definitia »

AUDITÓR, -OÁRE s.m. și f., adj. (Cel) care ascultă un curs, o conferință etc.; ascultător. [Cf. fr. auditeur, lat. auditor]. Vezi definitia »