LICÉNȚĂ s. f. 1. titlu la terminarea studiilor superioare, prin care se acordă dreptul de a exercita o profesiune; examen dat pentru obținerea acestui titlu; diploma obținută. 2. contract prin care posesorul unui brevet de invenție acordă unei persoane sau statului dreptul de a folosi sau valorifica invenția sa. 3. autorizație dată de stat unui particular pentru exercitarea unui anumit comerț, a unei anumite industrii sau pentru a importa și exporta mărfuri. 4. atitudine, purtare care întrece limitele bunei-cuviințe; lipsă de respect pentru formele obișnuite. 5. figură retorică prin care oratorul îndrăznește să arate preopinenților că e just ceea ce ei resping eronat. ♦ ~ poetică = abatere ușoară de la regulile de pronunțare și scriere corectă a cuvintelor, din necesități prozodice. (< fr. licence, lat. licentia) Vezi definitia »

picióră s.f. (reg.) 1. râpă mare. 2. culme. Vezi definitia »

vătálă s. f., g.-d. art. vătálei; pl. vătále Vezi definitia »

SPÁTĂ s. f. bractee mare, în formă de sac, care învelește spadicele, în faza de boboc. (< fr. spathe, lat. spatha) Vezi definitia »

a vorbi în barbă expr. a vorbi încet, a mormăi numai pentru sine. Vezi definitia »