MÍE, mii, num. card., s. f. I. Numărul care în numărătoare are locul între 999 și 1001. 1. (Cu valoare adjectivală) O mie de ani. ◊ (La pl.; adesea prin exagerare, indică un număr foarte mare, nedeterminat) Mii de glasuri. 2. (Cu valoare substantivală) Unde merge mia, meargă și suta. ◊ Loc. adv. Cu miile (sau cu mia) = în număr foarte mare, cu duiumul. ◊ Expr. Mii și sute sau mii și mii = extrem de mulți. A avea o mie și o sută pe cap = a avea foarte multă treabă sau griji, nevoi etc. 3. (Intră în componența numeralelor adverbiale) De o mie de ori pe zi. II. S. f. Numărul abstract egal cu o mie (I). ♦ Bancnotă a cărei valoare este de o mie (I 1) de lei; miar. – Lat. milia (pl. lui mille). Vezi definitia »

AMNIOSCOPÍE s. f. examen endoscopic al lichidului și al cavității amniotice. (< fr. amnioscopie) Vezi definitia »

ORTODIAGRAFÍE s.f. Formă de reproducere cu ajutorul razelor roentgen, care scoate în mod deosebit în evidență poziția și mărimea organelor. [Gen. -iei. / < fr. orthodiagraphie]. Vezi definitia »

TÚȚIE, tuții, s. f. (Înv.) Doză (de medicamente). Vezi definitia »

SCRIBOMANÍE s.f. Mania scrisului. [Gen. -iei. / < fr. scribomanie, cf. lat. scribere – a scrie, gr. mania – nebunie]. Vezi definitia »