SUBIÉCT I. s. n. 1. chestiune de care se ocupă cineva, despre care se vorbește. ◊ pricină, motiv. ◊ totalitatea evenimentelor care constituie conținutul epic sau dramatic al unei opere literare, cinematografice etc. ◊ (muz.) prima expunere a unei teme în cadrul formelor polifonice bazate pe imitație (invențiune, ricercar, fugă). 2. partea principală a unei propoziții, care indică cine îndeplinește sau suferă acțiunea verbului. ◊ (log.) termen al judecății de predicație, reprezentând noțiunea despre care se afirmă sau se neagă însușirea exprimată de predicatul logic. II. s. m. 1. omul ca ființă activă și conștientă. 2. persoană supusă observației, anchetei, experimentului. 3. (fin.) ~ impozabil = persoana fizică sau juridică supusă unui anumit impozit. (< lat. subiectus, /II/ subiectum, după fr. subjet) Vezi definitia »

NEEXÁCT, -Ă, neexacți, -te, adj. (Adesea adverbial) Care nu este exact; inexact, neadevărat. ♦ (Rar; despre oameni) Nepunctual. [Pr.: -eg-zact] – Ne- + exact. Vezi definitia »

INDISTÍNCT, -Ă adj. (Rar) Care nu se poate distinge bine; neclar. [Cf. fr. indistinct, lat. indistinctus]. Vezi definitia »

CONVECT Vezi definitia »

SALVCONDÚCT s.n. (Jur.) Document care acordă unei persoane liberă trecere pe un teritoriu străin sau într-o zonă de război. [< it. salvacondotto, cf. fr. sauf-conduit]. Vezi definitia »