EMPIRIOCRITICÍSM s.n. Curent filozofic pozitivist de la sfârșitul sec. XIX și începutul sec. XX, care rupea experiența de materie și concepea lumea ca fiind un simplu complex de senzații, negând existența obiectivă, independentă de subiect, a realității materiale; machism. [Pron. -ri-o-. / rus. empiriokritițizm, cf. fr. empiriocriticisme]. Vezi definitia »

MECANICÍSM s.n. 1. Concepție filozofică dominantă în sec. XVI-XVIII care explică lumea cu ajutorul legilor mecanicii și reduce diversitatea calitativă a proceselor și a fenomenelor lumii la procese și fenomene mecanice. 2. (Rar) Tendință de mecanizare (excesivă). V. mașinism [în DN]. [< rus. mekanițizm]. Vezi definitia »

PIROMETAMORFÍSM s. n. totalitatea transformărilor datorate temperaturilor înalte suferite de rocile din vecinătatea unui corp eruptiv. (< fr. pyrométamorphisme) Vezi definitia »

PANNATURÍSM s. n. concepție potrivit căreia în afara realităților naturii nu există nimic altceva. (< pan- + naturism) Vezi definitia »

PSEUDOANGLICÍSM s. n. anglicism aparent, creat în alte limbi prin combinarea unor teme și elemente formative de origine engleză. (< fr. pseudo-anglicisme) Vezi definitia »