CONCATENÁȚIE, concatenații, s. f. 1. (Lingv.) Înlănțuire a elementelor vecine, în plan sintagmatic. 2. (Lit.) Înlănțuire retorică de anadiploze succesive; epiplocă. – Din fr. concaténation. Vezi definitia »

EFEBÍE s. f. (în Grecia antică) colegiu de educație civilă și militară a efebilor. (< fr. éphébie, gr. ephebia) Vezi definitia »

SPIȚERÍE, spițerii, s. f. (Pop.) 1. Farmacie. ♦ (La pl.) Medicamente. 2. Știința farmaciei; profesiunea farmacistului. – Din ngr. spetsaría. Vezi definitia »

MATÉRIE s.f. 1. Categorie filozofică care desemnează realitatea obiectivă, existentă independent de conștiință și reflectată de aceasta. 2. Substanță din care sunt făcute diverse obiecte. ♦ Element, corp privit din punctul de vedere al compoziției lui. 3. Domeniu de cunoaștere, de cercetare etc. ♦ Conținut, fond, esență. 4. Totalitatea cunoștințelor predate în cadrul unui obiect de studiu, disciplină școlară. [Gen. -iei. / < lat. materia, cf. fr. matière, it. materia]. Vezi definitia »

HIDROLOGÍE s.f. Ramură a geografiei fizice care studiază proprietățile apelor din natură, legile generale sub acțiunea cărora se petrec procesele hidrologice și influența reciprocă dintre hidrosferă, atmosferă, litosferă și biosferă. [Gen. -iei. / < fr. hydrologie, cf. gr. hydor – apă, logos – studiu]. Vezi definitia »