ZLAMÁC, zlamáce, s. n. ~ (din bg., sb. slamak < sl. slama = paie) Vezi definitia »

HELIÁC, -Ă, heliaci, -ce, adj. (Livr.; despre aștri) Care răsare sau apune odată^{Vezi nota} cu soarele. [Pr.: -li-ac] – Din fr. héliaque. Vezi definitia »

TRAC², -Ă I. adj., s. m. f. (locuitor) din Tracia. II. adj. care aparținea tracilor; tracic. ◊ (s. f.) limbă indo-europeană, vorbită în antichitate, în Dacia și în Pen. Balcanică. (< lat. thracus) Vezi definitia »

CAPÁC, capace, s. n. Acoperitoare care se așază deasupra deschizăturii unui vas, a unei cutii, a unui cufăr etc. ◊ Friptură la capac = friptură gătită, într-un vas acoperit. Ouă la capac = ochiuri prăjite. Cașcaval la capac = cașcaval prăjit în tigaie. ◊ Expr. A pune capac cuiva = a închide cuiva gura cu un răspuns potrivit. A găsi capac la toate = a da întotdeauna răspunsul potrivit. Asta pune capac (la toate) = asta e prea de tot. – Din tc. kapak. Vezi definitia »

pac interj. – Poc, buf, tronc (exprimă ideea de lovitură sau de acțiune bruscă). – Var. paf. Creație expresivă, cf. poc și it. pacchiare „a pocni”, fr. paf. – Der. paca-paca, interj. (arată zgomotul ritmic al unui mecanism în funcțiune), cf. tic-tac; păcănit, s. n. (zgomot ritmic); păcănitoare, s. f. (castanietă); păcăli, vb. (a înșela, a amăgi), cu suf. expresiv -li (pentru tranziția semantică de la „plesnitură” la „capcană”, cf. sp. chasquear; der. admisă mai înainte, de la numele propriu Păcală, este insuficientă, căci nici acest nume nu are o explicație cunoscută; relația sugerată de Pușcariu, Dacor., I, 237-9 cu sl. pokaljati „a încălzi ușor”, cf. căli, nu este satisfăcătoare din punct de vedere semantic); păcală, s. f. (înșelare, vicleșug); Păcală, s. m. (personaj din mitologia populară care incarnează gluma și toate vicleniile care rezultă dintr-o simplitate prefăcută, ca Patelin sau Till Eulenspiegel); păcăleală, s. f. (înșelăciune); păcălici, s. m. (înșelător, trișor); păcălitor, adj. (înșelător); păcălitură, s. f. (festă, renghi). – Din rom. provine săs. pokelin „a păcăli”. Vezi definitia »