TOLUÉN s. n. Hidrocarbură aromatică lichidă, incoloră, inflamabilă, din seria benzenului, extrasă din gazele de cocserie și din gudroanele cărbunilor de pământ și întrebuințată la prepararea unor coloranți, a unor medicamente etc. [Pr.: -lu-en] – Din fr. toluène. Vezi definitia »

stînjen (-ni), s. m. – 1. Veche unitate de măsură egală cu 1,9665 m. în Munt, și 2,23 m. în Mold. – 2. Măsură de capacitate, folosită mai ales pentru lemne și reprezentată printr-un cub de un stînjen de fiecare latură. – 3. Iris (Iris germanica, I. pseudacorus, I. variegata). – Mr. stînjin. Megl. stonjin. Sl. sęžĭnĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Tiktin), probabil contaminat cu sŭtęženŭ „întins”, cf. slov. seženj, rus. seženĭ. – Der. stînjenel s. m. (iris); stînjeniu, adj. (violet). Cf. stînjeni. Bg. stănžen provine din rom. (Jagič, Archiv. slaw. Phil., XI, 364; Capidan, Raporturile, 224). Vezi definitia »

ANOFELOGÉN, -Ă, anofelogeni, -e, adj. (Despre terenuri, bălți etc.) Care constituie un focar de dezvoltare a țânțarilor anofeli. – Din fr. anophelogène. Vezi definitia »

MIOCÉN, -Ă adj., s. n. (din) prima epocă a neogenului. (< fr. miocène) Vezi definitia »

LIZIGÉN, -Ă adj. Care provoacă o disociere sau o distrugere a celulelor. [< fr. lysigène, cf. gr. lysis – disoluție, gennan – a naște]. Vezi definitia »