dulúță s. f. – (În expresia a fugi duluță) A fugi iute. Origine necunoscută. După Șeineanu, Chien, 258 și Pușcariu, Dimin., 77, de la dulău „cîine”. Pascu, Beiträge, 40, pleacă de la vb. a tuli „a fugi” pentru a forma un dim. *tuluță. În sfîrșit, Scriban îl consideră un vocativ, de la un nume Duluță care nu apare. Stabilirea unui etimon este și mai dificilă dacă se are în vedere că nu se cunoaște valoarea exactă a cuvîntului. Ar putea fi o der. umoristică de la du-l (cf. ia-l și du-l), cu suf. dim. -uță. Vezi definitia »

țoașcă, țoaște s. f. 1. tetină. 2. suzetă. Vezi definitia »

sumănícă s.f. (reg.) veston. Vezi definitia »

TUBERCULÍNĂ s.f. Toxină secretată de bacilul Koch. [< fr. tuberculine]. Vezi definitia »

TELOFÁZĂ s.f. (Biol.) Ultima fază a mitozei, în care se formează nucleul și noua membrană. [< fr. télophase]. Vezi definitia »