tac interj. – Exprimă zgomotul produs de o lovitură sau de o bătaie. – Var. taca, tîc(a). Creație expresivă, cf. țac, pac; se folosește mai ales în comp., tic-tac. – Der. tăcăi (var. tîcîi), vb. (a tăcăni, a palpita; a bate; a zvîcni); tăcăială (var. tîcîială), s. f. (faptul de a tăcăi; bătaie); tăcăitoare, s. m. (sfrîncioc mare, Lanius excubitor); tăcăitură, s. f. (ticăit, palpitație); tăcăni, vb. (a tăcăi, a scoate zgomote caracteristice), cu suf. expresiv -ni; tăcănitură, s. f. (bătaie, ticăit). Vezi definitia »

iatác, iatácuri, s.n. 1. (reg.) cameră mică de culcare; budoar, dormitor. 2. (înv.) pat. 3. (înv.) gazdă de hoți. 4. (reg.) unealtă de plugărie pentru cărat paie. Vezi definitia »

FUNDÁC, (I) fundaci, s. m., (II) fundacuri s. n. I. S. m. (Ornit.) Cufundar. II. S. n. 1. Așternut de paie pe care se ridică stogurile. 2. Fundătură. – Fund + suf. -ac. Vezi definitia »

COLCEÁC, colceacuri, s. n. (Înv.) Un fel de gheată care se încheia cu copci. – [Var.: colceág, colcegi, s. m.] – Din tc. kolçak. Vezi definitia »

GÂNSÁC, gânsaci, s. m. (Pop.) Gâscan. – Din bg. găsak. Vezi definitia »