LEAC, leacuri, s. n. (Pop.) 1. Mijloc folosit în tratarea unei boli; medicament, doctorie, tratament, remediu. ◊ Iarbă (sau buruiană) de leac = plantă medicinală. ◊ Expr. A căuta (pe cineva sau ceva) ca iarba de leac sau a umbla (după cineva sau ceva) ca după iarba de leac = a căuta cu înfrigurare, pretutindeni. A da de leac = a descoperi medicamentul, tratamentul eficace. A găsi (cuiva) leacul = a găsi mijlocul de a stăpâni pe cineva, de a rezolva ceva, a găsi ac de cojocul cuiva. 2. (În expr.) Fără (de) leac de... = fără nici un pic de... (În construcții negative) (Nici) de leac = câtuși de puțin, deloc. – Din sl. lĕkŭ. Vezi definitia »

DEMONIÁC, -Ă, demoniaci, -ce, adj. Demonic. [Pr.: -ni-ac] – Din fr. démoniaque. Vezi definitia »

BASAMÁC, basamace, s. n. Rachiu (colorat) de calitate inferioară. – Cf. tc., scr. basamak „grad”. Vezi definitia »

ceanác (-enáce), s. n. – Lighean. Tc. çanak (Cihac, II, 559; Roesler 607; Șeineanu, II, 122; Meyer 142; Lokotsch 391; Ronzevalle 74), cf. ngr. τσανάϰι, alb. tšanak. Cuvîntul exista și în cuman. čanak (cf. Kuun 124). Pascu, I, 189, a încercat să-l explice prin tc. çini (cf. cinie), cu suf. -ac. Vezi definitia »

BAGEÁC, bageacuri, s. n. v. bageacă. Vezi definitia »