DRÓSEL s. n. bobină la unele aparate de radio. (< germ. Drossel) Vezi definitia »

RONDÉL, rondeluri, s. n. Specie a poeziei lirice cu formă fixă, având 13 (sau 14) versuri repartizate în trei strofe, în care primul vers este identic cu al șaptelea și al treisprezecelea, iar al doilea cu al patrulea și ultimul vers. – Din it. rondello, fr. rondel. Vezi definitia »

POLIȘINÉL s.m. 1. (Lit.) Personaj caraghios din comedia bufă. ♦ Marionetă cu cocoașă în față și în spate. 2. (Fig.) Persoană considerată în societate ca un bufon. ♦ Persoană lipsită de o linie fermă de conduită și de o opinie personală constantă. ◊ Secretul lui polișinel = secret cunoscut de toată lumea; ceea ce toată lumea știe, dar se ține secret. [Pl. -li, scris și polichinelle. / < fr. polichinelle, cf. it. Pulcinella – personaj din comedia italiană bufă]. Vezi definitia »

cel mai mare betivan Vezi definitia »

fuscél (fuscéi), s. m. – 1. Vergea, nuia. – 2. Treaptă de scară. – 3. Vergea în general (la greblă, la loitra carului, la mașina de urzit). – 4. Tulpina de ceapă. – 5. Par, prăjină. – Var. fușcel, fuștel, fuștei. Lat. *fustĭcĕllus, dim. de la fustis (Candrea-Dens., 706; cf. Pușcariu 691; REW 3618; DAR). Fușoi, s. m. (tulpină) este rezultatul unei reduceri de la *fuscioi, ca fușeu, s. m. (șipcă, stinghie), de la *fusceu. Fîștiu, s. m. (tulpina de usturoi), pus în legătură de DAR cu fuște, este o var. contaminată de încrucișarea cu fîș. Der. foșălui, vb. (Bucov., a scărmăna lîna), probabil în loc de *fuscelui „a trece lîna printre dinții (fuscei) dărăcitorului”; foșălău, s. n. (Bucov., dărăcitor). – Din rom. provine mag. fustély (Candrea, Elemente, 404). Cf. fuște. Vezi definitia »