ZÓNĂ s.f. 1. Porțiune din suprafața uscatului, a vegetației și climei, din adâncimea unei ape sau din sol etc. cu anumite caractere omogene. · Suprafață delimitată de teren din teritoriul unui oraș, al unei comune. · (Silv.) Suprafață denumită convențional după o plantă-tip. · Spațiu de operații militare; porțiune a spațiului aerian din jurul unui aerodrom, în care se antrenează piloții. · Întindere delimitată din punct de vedere administrativ și economic-financiar; sector. · (Inform.) Parte a memoriei centrale care înregistrează un număr oarecare de cuvinte, destinate unei întrebuințări preferențiale. · (Tehn.) Denumire a unor părți din furnal. · Întindere, extensiune a ceva. · Arie, regiune a corpului. 2. Fiecare dintre cele cinci mari diviziuni ale globului terestru, delimitate de cercurile polare și de tropice. 3. Fiecare dintre părțile cerului care corespund zonelor terestre. 4. Porțiune din suprafața unei sfere între două planuri paralele. 5. (Fiz.) Bandă de frecvență în care oscilațiile au anumite caractere comune. (din fr. zone) Vezi definitia »

FRÉZĂ¹, freze, s. f. 1. Unealtă așchietoare cu unul sau cu mai multe tăișuri, dispuse simetric în jurul unui ax și având o mișcare de rotație, folosită la prelucrarea metalelor, a lemnului și a altor materiale dure; frezor¹. ◊ Freză-modul = freză profilată, utilizată la prelucrarea roților dințate. 2. Mașină de frezat. 3. Mașină agricolă având organul activ format dintr-un ax rotitor prevăzut cu gheare și cuțite, care rupe bucăți din pământ, le sfărâmă și le amestecă. 4. (Urmat de determinarea „rutieră”) Mașină de lucru rutieră folosită pentru ruperea, mărunțirea și amestecarea cu lianți a stratului superficial de pământ, la executarea drumurilor. – Din fr. fraise. Vezi definitia »

camiláfcă (-ắfci), s. f. – Pălărie tipică a călugărilor și a episcopilor ortodocși, compusă din potcap și camilafca propriu-zisă, care este un văl negru ce cade pe spate. – Var. camelaucă, hămelaucă. – Mr. cămălafche. Ngr. ϰαμηλαύϰα, ϰαμηλαύϰι(ον) (Meyer 169; Murnu 10), cf. lat. med. camelaucum, alb. kamilafka, bg. kamilavka. Vezi definitia »

DIÁTĂ, diate, s. f. (Înv.) Testament; prevedere testamentară. [Pr.: di-a-. – Var.: adiátă s. f.] – Din ngr. díeta. Vezi definitia »

PIRUÉTĂ s.f. Învârtire făcută pe loc în vârful unui picior; (la călărie) mișcare de întoarcere a calului pe picioarele dinapoi. ♦ (Fig.) Schimbare bruscă de atitudine, de părere. [< fr. pirouette]. Vezi definitia »