JURISDÍCȚIE s.f. 1. Putere, competență a unui judecător sau a unei instanțe de a judeca; (p. ext.) teritoriu unde își poate exercita această putere un judecător sau o instanță judecătorească. 2. Totalitatea organelor de judecată de același grad sau competente a soluționa o anumită categorie de litigii. ◊ Organ de jurisdicție = organ de stat care îndeplinește funcții judecătorești. [Gen. -iei, var. jurisdicțiune s.f. / cf. lat. iurisdictio, fr. jurisdiction]. Vezi definitia »

GERMANOFOBÍE s. f. ură față de germani, de ceea ce este de proveniență germană. (< fr. germanophobie) Vezi definitia »

SUPRALICITÁȚIE, supralicitații, s. f. Licitație publică suplimentară, prevăzută de lege, în vedera obținerii unui preț mai mare decât cel la care s-a adjudecat bunul cu ocazia licitației inițiale. – Supra- + licitație (după fr. surenchère). Vezi definitia »

BIOCHORÍE (‹ engl.) s. f. (BIOL.) Parte a biocenozei, cu durată de existență redusă, apărută ca urmare a unor condiții favorabile; în b. procesele care determină circulația materiei sînt intense. Sin. microcenoză. Vezi definitia »

septémvrie s. m. – A noua lună a anului. – Var. septemvre, septembr(i)e. Mr. septembriu. Ngr. σεπτέμβριος, parțial prin intermediul sl. septębrĭ (Tiktin; cf. Vasmer, Gr., 130) ultima var. din lat. September (sec. XIX). Vezi definitia »