trist (-tă), adj. – Supărat, necăjit, deprimat; dureros. Lat. tristis, pop. tristus (Densusianu, Hlr., 141; Pușcariu 1764; REW 8918), cf. it. tristo, port. triste, prov. tritz. Este de luat în seamă pierderea cuvîntului în dialecte; și în rom. circulația populară pare limitată. Apare din sec. XVI. – Der. tristețe (var. tristeță), s. f. (amărăciune, mîhnire, îngrijorare), după it. tristezza, fr. tristesse; întrista, vb. (a mîhni, a supăra), după fr. attrister; întristăciune, s. f. (Bucov., suferință, mîhnire); întristător, adj. (care mîhnește). – Din rom. provine săs. trist. Vezi definitia »

AZBÉST (‹ fr. {i}; {s} gr. asbestos „necombustibil”) s. n. Amfibol de culoare verde-gălbui, cu aspect fibros, format în urma metamorfismului în șisturile cristaline sau prin transformarea hidrotermală a rocilor ultrabazice bogate în magneziu. Este incombustibil, inalterabul la foc, rău conducător de căldură și electricitate. Poate fi țesut și amestecat cu alt material. Vezi definitia »

ASCENSIONÍST, -Ă s. m. f. cel care face ascensiuni (2). (< fr. ascensionniste) Vezi definitia »

ORGANICÍST, -Ă adj., s. m. f. (adept) al organicismului; organician (1). (< fr. organiciste) Vezi definitia »

111-222-1933emailaddress.tst Vezi definitia »