ZIUȘOÁRĂ s.f. (sil. zi-u-); pl. ziușoáre Vezi definitia »

fálă s. f. – 1. Glorie. – 2. Pompă, fast, strălucire. – 3. Splendoare, măreție. – 4. Mîndrie, îngîmfare, trufie. – Var. (înv. hvală, hfală). – Megl. falbă. Sl. chvala (Cihac, II, 107; Miklosich, Slaw. Elem., 51), cf. bf. fal(ba), sb. fala. În megl. direct din bg. Sec. XVII. – Der. făleț, adj. (mîndru, trufaș), cf. sl. hvalĭcĭ, înv. și în Trans. de Vest; făli, vb. (înv., a slăvi; refl., a se lăuda, a se mîndri), din sl. hvaliti, cf. sb. faliti, bg. falim; fălie, s. f. (înv., fast, pompă; înv., orgoliu); falnic, adj. (glorios; fastuos, magnific; mîndru, trufaș); fălnicie, s. f. (orgoliu, vanitate); fălos, adj. (fastuos; orgolios, mîndru; încrezut); făloși, vb. refl. (a se lăuda); făloșenie, s. f. (lăudăroșenie); fulău, s. m. (lăudăros, fanfaron; romaniță-puturoasă, Anthemis cotula), de la făli cu -ău, ca mîncău, țingău, fugău, etc. (după Tiktin, din mag. faló „mîncău”; după Lacea, Dacor., V, 399, din mag. füll „ureche”; DAR îl consideră necunoscut). Cf. pohvală. Vezi definitia »

ANCABLÚRĂ, ancabluri, s. f. Unitate de lungime egală cu a zecea parte dintr-o milă marină. – Fr. encablure. Vezi definitia »

chíceră (-re), s. f. – Vîrf, culme, pisc. Origine necunoscută. Drăganu, Dacor., I, 117, îl pune în legătură cu alb. kikërë „culme” și îl consideră anterior celor romanice. După Capidan, Raporturile, 231, din rom. provine bg. kicer. Vezi definitia »

ANACÚSTICĂ (‹ fr.) adj. Zonă ~ = regiune a spațiului cosmic situată la peste 160 km de supr. Pămîntului, în care propagarea undelor sonore încetează (distanța dintre moleculele de aer este mai mare decît lungimea de undă a sunetului, instalîndu-se tăcerea absolută). Vezi definitia »