SEMIOLOGÍE s.f. 1. Parte a medicinii care studiază simptomele și semnele bolilor în vederea diagnosticării. 2. Ramură a logicii simbolice care se ocupă cu studiul general al semnelor și al comunicării prin intermediul acestora; semiotică. [Gen. -iei, var. semeiologie s.f. / < fr. sémiologie, séméiologie, cf. gr. semeion – semn, logos – știință]. Vezi definitia »

INTERMIGRÁȚIE s. f. (biol.) migrație a două populații, una luând locul celeilalte. (< engl. inter-migration) Vezi definitia »

FIZIOGNOMONÍE s. f. disciplină având ca obiect cunoașterea caracterului omului după aspectul fizic și după fizionomie. (< fr. physiognomonie) Vezi definitia »

INERVÁȚIE, inervații, s. f. 1. Ansamblul formațiilor nervoase periferice, care constituie aparatul nervos al unui țesut sau al unui organ; inervare. 2. Activitate fiziologică caracteristică nervilor. – Din fr. innervation. Vezi definitia »

HEMATOMIELÍE s.f. Hemoragie în măduva spinării. [Pron. -mi-e-, gen. -iei. / < fr. hématomyélie, cf. gr. haima – sânge, myelos – măduvă]. Vezi definitia »