SINGULÁR, -Ă adj. 1. Care se referă, care privește pe unul singur. ◊ Număr singular (și s.n.) = categorie gramaticală care indică un singur exemplar dintr-o categorie de ființe, de obiecte etc.; (log.) judecăți singulare = judecăți în care predicatul se enunță despre un nume individual. 2. Neobișnuit, extraordinar; unic, bizar. ♦ Rar, excelent, unic. // s.n. Categorie filozofică desemnând ceea ce aparține unui obiect sau proces, deosebindu-l de celelalte; individual. [< lat. singularis]. Vezi definitia »

FORMULÁR s.n. 1. Imprimat care se completează în vederea întocmirii unui act. 2. Carte care cuprinde o culegere de formule dintr-un anumit domeniu; culegere de formule. [Cf. fr. formulaire]. Vezi definitia »

BOITÁR, boitari, s. m. (Reg.) Ajutor de păstor (de porci). – Din magh. bojtár. Vezi definitia »

POLINUCLEÁR, -Ă adj. (Despre celule) Cu mai multe nuclee. [Cf. fr. polynucléaire]. Vezi definitia »

INVÁR s. n. oțel aliat cu mult nichel, cu coeficient de dilatație foarte mic, folosit la fabricarea instrumentelor și a aparatelor de precizie. (< fr. invar) Vezi definitia »