SINGULÁR, -Ă adj. 1. Care se referă, care privește pe unul singur. ◊ Număr singular (și s.n.) = categorie gramaticală care indică un singur exemplar dintr-o categorie de ființe, de obiecte etc.; (log.) judecăți singulare = judecăți în care predicatul se enunță despre un nume individual. 2. Neobișnuit, extraordinar; unic, bizar. ♦ Rar, excelent, unic. // s.n. Categorie filozofică desemnând ceea ce aparține unui obiect sau proces, deosebindu-l de celelalte; individual. [< lat. singularis]. Vezi definitia »

EMISÁR s.m. Trimis al unui stat, însărcinat cu o misiune specială, secretă; (p. ext.) însărcinat cu o misiune oarecare. [Cf. fr. émissaire, lat. emissarius]. Vezi definitia »

GHEȚÁR¹, ghețare, s. n. (Înv.) Răcitor (2). – Gheață + suf. -ar (după fr. glacière). Vezi definitia »

SUBLITERÁR, -Ă, subliterari, -e, adj. Care se situează, valoric, sub nivelul unei literaturi adevărate. – După engl. subliterary. Vezi definitia »

submusculár, submusculáră, adj. (înv.) intramuscular. Vezi definitia »