OȚÉT s. n. Lichid cu gust acru, obținut prin fermentarea acetică a vinului, a berii etc. sau prin diluarea cu apă a acidului acetic concentrat, întrebuințat în alimentație drept condiment sau conservant. ◊ Expr. (Fam.) A face pe cineva cu ou și cu oțet = a batjocori, a ocărî pe cineva. – Din sl. ocĩtŭ. Vezi definitia »

HOMOGAMÉT s. m. gamet de același sex și asemănător morfologic cu partenerii săi. (< fr. homogamète) Vezi definitia »

arét s. n. – Sprijin, ocrotire, protecție (cuvînt vechi, care pare a se fi folosit numai cu prep. de sau în). Sl. na reti „pentru a ocroti” (Drăganu, Dacor., VI, 251-9; cf. Rosetti, I, 160), probabil prin intermediul rut. aretij; cf. pol. rat, ret „ajutor, sprijin”. Nu figurează în nici un text de după jumătatea sec. XVIII; s-a confundat în mod nejustificat cu aret „capăt, sfîrșit”, de la arie. Hasdeu (și Geheeb 14) îl derivau de la lat. *ad rectum; Viciu, Limba română poporană și dialectul sicilian, p. 79, îl punea în legătură cu sicil. arre(tu); Max Auerbach, Jb, XIX, 212, cu lat. *in erecto; Bogrea, Dacor., I, 257; (urmat de Scriban) cu lat. halitus; și DAR, deși cu rezerve, cu a arăta. – Rut. aretij nu poate fi, prin urmare, der. din rom., cum credea Candrea, Elemente, 400. Vezi definitia »

coclét, cocléți și cocléte, s.n. și m. (reg.) 1. ochi de iță la războiul de țesut. 2. fir apucat greșit prin ițe; coclete. 3. ochi la împletitura unui ciorap. 4. ivăr, mânerul de la încuietoarea ușii; coclanță. 5. (fig.) motiv de ceartă, pricină, chichiță. Vezi definitia »

CARBÉT s.n. Colibă mare acoperită cu frunze, obișnuită în Antile și în Guyana. [< fr. carbet < cuv. tupi]. Vezi definitia »