HORN, hornuri, s. n. 1. Parte a coșului de fum la o casă, constituită din canalul îngropat în zidărie (și din porțiunea ieșită în afară prin acoperiș); p. ext. întregul coș de fum al unei case. 2. Partea de deasupra vetrei țărănești prin care trece fumul în pod sau direct afară; coș (la clădiri). 3. (Alpinism) Spațiu îngust dintre doi pereți de stâncă paraleli și înalți. 4. (Geol.) Relief cu aspect de piramidă triunghiulară caracteristic regiunilor alpine, care se formează în urma intersectării pereților circurilor glaciare. – Din ucr. horn. Vezi definitia »

DORN s.n. 1. Unealtă de oțel cu care se fac găuri în tablă, în piele etc.; priboi. 2. Unealtă care funcționează după principiul burghiului de tăiat filete, folosită la degajarea găurilor de sondă. [< germ. Dorn]. Vezi definitia »

LICÓRN, licorni, s. m. (Livr.) Inorog. – Din fr. licorne. Vezi definitia »

SATÚRN s.n. Numele plumbului în limbajul alchimiștilor. [< fr. saturne]. Vezi definitia »

CÁMGARN s. n. lână cu păr lung, care capătă după pieptănare o uniformitate deosebită. ◊ stofă de calitate superioară din fire de lână netede. (< germ. Kammgarn) Vezi definitia »