IMUNITÁTE s. f. 1. rezistență a unui organism față de anumite infecții, otrăvuri sau alte substanțe străine. 2. situație a unei persoane care beneficiază de anumite prerogative sau scutiri legale speciale în cadrul sarcinilor ori drepturilor pe care le are. ♦ ~ parlamentară = drept de care se bucură membrii unei adunări legiuitoare de a nu putea fi urmăriți sau arestați fără aprobarea organului din care fac parte; ~ diplomatică = inviolabilitate juridică de care se bucură reprezentanții diplomatici, familiile lor etc. (< fr. immunité, lat. immunitas) Vezi definitia »

COGEÁMITE adj. invar. (Pop.) Foarte mare, foarte înalt; coșcogea, coșcogeamite. [Var.: cogémite, gogeámite adj. invar.] – Din scr. kódžamiti, bg. kodjamiti. Vezi definitia »

molindéte (molindéț), molindéți, s.m. (reg.) colac mic care se dă de pomană la mort. Vezi definitia »

múnte (múnți), s. m. – Ridicătură de pămînt mai mare decît dealul; lanț montan. – Mr., istr. munte, megl. munti. Lat. montem (Pușcariu 1128; Candrea-Dens., 1169; REW 5664), cf. it., sp., port. monte, prov., fr. mont, cat. munt. Se folosește în Trans. cu sensul special de „pășune”, cf. sp. monte „pădure”. – Der. Muntenia s. f. (Valahia); muntean, adj. (de la munte); muntean, s. m. (locuitor al Munteniei); muntenesc, adj. (muntean, valah); muntenește, adv. (ca în Valahia); muntenism, s. n. (particularitate lingvistică din Muntenia); munticel, s. m. (colină), cf. muncel; muntar, s. m. (Trans., mulgător de vaci și oi care pasc); muntos, adj. (de munte), pe care Pușcariu 1229 îl derivă direct din lat. montuōsus. – Din rom. provine pol. multanka „flaut”, din numele propriu muntenia (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Candrea, Elemente, 403). Vezi definitia »

CONFÉTE s. f. pl. v. confeti. Vezi definitia »