áncoră (áncore), s. f. – Piesă de metal cu brațe ca niște gheare care se coboară cu un lanț de pe o navă pe fundul mării. – Var. (înv.) anghiră. – Mr. angură. Lat. ancora (sec. XIX). Var. (sec. XV) din sl. anŭkira și acesta din ngr. ἄγϰυρα sau ἄγϰουρα (Philippide, II, 631), cf. alb. angurë. – Der. ancora, vb. (a fixa cu ajutorul ancorei); ancoraj, s. n. (ancorare). Vezi definitia »

FÍȘCĂ, fiști, s. f. (Reg.) Biciușcă; p. ext. lovitură dată cu biciușca. – Formație onomatopeică. Vezi definitia »

APORÉTICĂ s.f. (În filozofia antică) Metodă de a descoperi contradicțiile și dificultățile teoretice în scopul găsirii adevărului sau pentru a fundamenta o îndoială agnostică. [< fr. aporétique, cf. gr. aporein – a se îndoi]. Vezi definitia »

MANÍTĂ s.f. (Chim.) Substanță organică zaharată care se găsește în rășina de frasin și în unele ciuperci, având acțiune laxativă. [< fr. mannite]. Vezi definitia »

a cânta la flautul cu gușă/ la taragot expr. a practica felația. Vezi definitia »